Descriere produs
Mobila Sifonier Hayley preţul şi calitatea sunt cele mai importante criterii după care ne ghidăm atunci când ne cumpărăm o piesă nouă de mobilier. Însă, de cele mai multe ori, uităm de un al patrulea element, acela al esteticii: cât de bine arată de fapt acea piesă şi, mai ales, cât de bine se va potrivi în decor? Desigur, şi axarea doar pe unul dintre criterii este o greşeală foarte mare.
Şifonierul Hayley reprezintă genul de model care îmbina armonios estetica şi funcţionalitatea, ambalate în calitate. Datorită compartimentării sale optime pentru orice tip de garderobă, constituită atât din haine lungi şi voluminoase, cât şi din piese vestimentare scurte, subţiri şi mici (dar numeroase), cât şi designului său clasic şi accesorizat (cu oglindă centrală opţională, spre exemplu), acest şifonier va reprezenta un produs perfect pentru oricine, indiferent de vârstă, sex sau preferinţe, cât şi pentru orice tip de încăpere – dormitor, living, hol; încăpere spaţioasă, medie, limitată.
Specificatii Tehnice :
” Mobila Sifonier Hayley ”
Sifonierele sunt realizate din PAL melaminat, canturi ABS, sisteme şi accesorii import Italia şi Austria. Aceste piese de mobilier se realizează la comandă în funcţie de preferinţele şi necesităţile clientului (se pot modifica dimensiunile, culorile, accesoriile, compoziţia, structura etc.). Mobilă prezentată în fotografie nu se află pe stoc şi este cu titlu informativ. Preţul este pentru compoziţia standard şi include doar mobilierul.
Preţul este calculat pentru sifonier cu lungime de 270 cm, I 708-STEJAR-BAITUIT Interspan, de 18 mm grosime, canturi ABS plastifiate. Mobilierul se realizează la comandă şi există posibilitatea modificări acestuia.
Dimensiuni :
” Mobila Sifonier Hayley ”
Dimensiuni generale:
Lungime: 270 cm
Inaltime: 250 cm
Adancime: 60 cm
Finisaje : Mobila Sifonier Hayley
” Mobila Sifonier Hayley ”
PAL: I 708-STEJAR-BAITUIT Interspan
Pfl: Alb
Canturi: ABS 2 si 0,4 mm
Produsul din imaginea de prezentare este cu titlu informativ iar preţul afişat este pentru compoziţia standard (fără electrocaznice, saltele, obiecte decorative).
Mobilierul se realizează la comandă şi există posibilitatea modificări acestuia (dimensiunile, culorile, accesoriile etc.).
Firma Mobilexgrup.ro face eforturi permanent pentru a păstra acurateţea informaţiilor prezente pe acest site. Rareori acestea pot conţine mici inadvertenţe. Unele specificaţii sau preţul pot fi modificate fără preaviz sau pot conţine erori de operare.
Ai descoperit o eroare în caracteristicile produsului? Anunţă-ne
Recenzii
Nu există recenzii până acum.