Descriere produs
Mobila Pat Tamara, frumuseţea clasică a fost şi rămâne inegalabilă – desigur, în funcţie de gusturi. Însă, clar este ca un model clasic este mult mai versatil decât unul modern, potrivindu-se foarte bine în aproape orice tip de decor. Când vine vorba de dormitoare, designul interior trebuie să fie unul vesel, luminos, spaţios, aerisit, ordonat şi foarte relaxant. Ştim că cerinţele par foarte mari, însă cu un mobilier clasic, problema va fi rezolvată de la sine. Spre exemplu, patul Tamara, prin eleganţa sa fină şi frumuseţea discretă va da personalitate oricărei încăperi, introducând elementul natural şi relaxant.
Patul Tamara are un aspect impunător fiind masiv şi foarte rezistent, întrucât a fost conceput astfel încât să suporte şi să susţină o greutate cât mai mare fără probleme, însă nu va acapara vizual dormitorul, din contră, oferind o imagine foarte simplă şi odihnitoare. Datorită calităţii sale, acest produs va fi pe placul oricui, potrivit pentru orice tip de spaţiu sau de context estetic. Principala calitate pe care trebuie să o cauţi se referă la materialul din care este confecţionat patul.
Specificatii Tehnice :
” Mobila Pat Tamara ”
Păturile sunt realizate din PAL melaminat, canturi ABS, sisteme şi accesorii import Italia şi Austria. Aceste piese de mobilier se realizează la comandă în funcţie de preferinţele şi necesităţile clientului (se pot modifica dimensiunile, culorile, accesoriile, compoziţia, structura etc.). Mobilă prezentată în fotografie nu se află pe stoc şi este cu titlu informativ. Preţul este pentru compoziţia standard şi include doar mobilierul.
Preţul este calculat pentru pat de saltea 160×200, H1137-STEJAR-FERRARA-NEGRU-BRUN şi H1424-WOODLINE-CREAM Egger, de 18 mm grosime, canturi abs plastifiate. Suport saltea din pal ne melaminat. Mobilierul se realizează la comandă şi există posibilitatea modificări acestuia.
Dimensiuni :
” Mobila Pat Tamara ”
Dimensiuni generale:
Lungime: 164 cm
Inaltime: 40/90 cm
Adancime: 204 cm
Finisaje : Mobila Pat Tamara
” Mobila Pat Tamara ”
PAL: H1137-STEJAR-FERRARA-NEGRU-BRUN si H1424-WOODLINE-CREAM Egger
Canturi: ABS 2 si 0,4 mm
Produsul din imaginea de prezentare este cu titlu informativ iar preţul afişat este pentru compoziţia standard (fără electrocaznice, saltele, obiecte decorative).
Mobilierul se realizează la comandă şi există posibilitatea modificări acestuia (dimensiunile, culorile, accesoriile etc.).
Firma Mobilexgrup.ro face eforturi permanent pentru a păstra acurateţea informaţiilor prezente pe acest site. Rareori acestea pot conţine mici inadvertenţe. Unele specificaţii sau preţul pot fi modificate fără preaviz sau pot conţine erori de operare.
Ai descoperit o eroare în caracteristicile produsului? Anunţă-ne
Recenzii
Nu există recenzii până acum.